Vă propunem astăzi un articol documentar dedicat personalității lui Dumitru Pleniceanu, unul dintre marii proprietari ai Gorjului de la sfârșitul sceolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, a cărui posteritate este contestată de către unii cercetători și documentariști gorjeni, din motive doar de ei știute.

În urmă cu doi ani, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” era arătată cu degetul de către unul dintre cercetătorii gorjeni, fără prea multe cunoștințe însă despre biografia familiei Pleniceanu, care arăta cât de „lipsit de spirit civic” se dovedise Dumitru Pleniceanu în timpul Războiului de Independență. Fără a ne exprima dorința de a intra în polemică cu înverșunarea cercetătorului nostru, am trecut peste acest subiect, cunoscând prea bine generozitatea și actele de caritate ale boierului și nedând curs intrigii urmărite de acesta. În fond nu trebuia să justificăm,  în fața celui care cu rea-credință dezavua personajul nostru, de ce am înființat o asociație care peste ani să poarte numele și să omagieze memoria familiei Pleniceanu.

Desfășurându-și activitatea într-una din instituțiile de cultură ale Gorjului, cercetătorul nostru, aflase de la alții, fie el însuși găsise în fondurile locale, o adresă pe care prefectul județului Gorj, Ath. Moscuna, o trimitea Ministrului de Interne al României, în data de 30 aprilie 1877, referitoare la conținutul unei  „reclamațiunii a D-lui Dimitrie Pleniceanu” [1]. Cuvintele pe care prefectul de Gorj le-a folosit în redactarea documentul trimis ministrului de Interne, sunt fără echivoc, arătându-se lipsa de onoare a boierului și faptul că acesta mințise onoratul ministru. Dumitru Pleniceanu era incriminat că în ciuda afirmațiilor sale, nu oferise niciodată vite pentru rechiziție, chiar dacă era unul dintre cei mai mari proprietari din județ:

„Conform ordinului domniei-voastre telegraphic No. 8755, văzând la stația telegrafică conținutul reclamațiunii D-lui Dimitrie Pleniceanu, am onoare Domnule Ministru, a vă supune la cunoștință ce urmează: D. Dimitrie Pleiniceanu este unul dintre cei mai mari și mai avuți proprietari din județ, căruia în adevăr de către comisiunea de rechizițiune comunală i s-a luat doi boi dintre mai multe perechi ce are și cari boi sunt de o calitate cu totul inferioară.

Este inexact însă aceia ce d. Pleiniceanu susține că a oferit alte vite gratis și că i s-a refuzat. D. Pleiniceanu nu a oferit nemic gratis, căci negreșit comisiunea s-ar fi grăbit a accepta aseminea ofrande precum a făcut cu acelea a mai multor țărani cari ca întotdeauna și în ocaziunea de față s-au arătat cu deosebire binevoitori către țară.

Binevoiți, vă rog, Domnule Ministru, a primi încredințarea profundului meu respect.

Prefect Ath. Moscuna

Directore C.N. Săulescu

Domniei Sale Domnului Ministru de Interne”. [2].

Fără a face demersurile unei cercetări temeinice, fără a căuta și alte informații despre familia Pleniceanu în anii Războiului de Independență, cercetătorul a adus ofensă asociației noastre, arătând din motive doar de el cunoscute, imaginea unui Dumitru Pleniceanu preocupat doar de propriile interese. O mai atentă cercetare l-ar fi condus pe acesta către informații utile înțelegerii lui cu privire la nedisimulata generozitate și noblețe a familiei Pleniceanu din acei ani.

În timpul Războiului de independență, îi depistăm pe Dumitru și Maria Pleniceanu într-o serie de mărturii ale vremii susținând campania de neatârnare, alături de preotul Ghe. Ciocănescu, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni. Înțelegând importanța momentului istoric pe care îl trăiau, aceștia făceau apel la locuitorii care trudeau pe moșia de la Vădeni, rechiziționând pentru armata română pe lângă diverse produse agroalimentare, obiecte – în special îmbrăcăminte (cojoace, pantaloni, mintene, cămăși, ciorapi și obiele), mijloace de transport și animale de acțiune [3], precum și bani. „La 16 noiembrie 1877 – se arată în nr. 250 din 6 (18) noiembrie 1877, al „Monitorului Oficial” – 103 locuitori ai comunei Vădeni ofereau pentru cumpărarea de arme necesare ostașilor români, suma de 148 lei și 95 bani” [4]. 

La rândul său, Maria D. Pleniceanu împreună cu soțiile altor proprietari din județ, prin Comitetul Doamnelor Gorjene, au adunat și donat spitalelor de campanie sume de bani „în folosul soldaților răniți pe câmpul de bătaie” [5].

Cu siguranță vor fi fost și alte contribuții materiale ale familiei Pleniceanu și de solidaritate a acestora în susținerea soldaților români participanți la evenimentele de pe frontul din Balcani, fiind binecunoscute atâtea multe alte opere de binefacere ale familiei, generozitatea lor prelungindu-și ecourile până în zilele noastre. Dar iată, nu pentru toți…

         

Revenind la subiectul de fond al articolului nostru, de curând, un alt documentarist, al aceleiași instituții de cultură din Gorj, căuta să ne convingă de necinstea și lipsa de omenie a boierului nostru și cum „toată apa Jiului nu avea să-l spele” pe Dumitru Pleniceanu, ca urmare a atitudinii sale din anii războiului contra turcilor. Mai mult, eram invitați, ironic, să spălăm rușinea celui despre a cărui generozitate nedisimulată nu ne-am îndoit nicio clipă.   

Doar că toată patima celor doi, era pentru nimic. Boierul nu mințise! Adresa pe care prefectul de Gorj o trimitea la București, la 30 aprilie 1877, era de fapt o justificare făcută cu rea-credință, în fața ministrului de Interne, la așa numita „reclamație” a boierului Pleniceanu. O telegramă de fapt, adresată ministrului Ion C. Brătianu, de către proprietarul din Vădeni, cu o zi înainte, pe 29 aprilie 1877, în care acesta denunța abuzurile prefectului. Că denunțul său nu a fost unul singular stau mărturie și alte telegrame adresate de locuitorii din Gorj ministrului de Interne, cu privire la abuzurile prefectului Ath. Moscuna.

Suntem în măsură să vă prezentăm astăzi textul telegramei pe care Dumitru Pleniceanu a adresat-o  ministrului de Interne, Ion C. Brătianu, chiar Președinte al Consiliului de Miniștri în acea vreme, identificată de noi în Fondul Ministerului de Interne, al Arhivei Naționale a României, text pe care de bună-seamă, cei doi contestatari de astăzi ai boierului Pleniceanu nu l-au citit niciodată. Altfel, ar fi înțeles și ei că Ath. Moscuna, alături de subordonații săi au făcut o serie de abuzuri pentru care firesc era să dea socoteală:

„Telegramă. Urgentă. Timbrată 25 bani.

D-lui Președinte al Consiliului de Ministri, Brătianu – Buc.

Cu ocazia rechiziții vitelor mi s-au luat doi boi din plug deși sunt gata a oferi gratis alte vite. Tot asemenea mi s-au făcut cu caii pe când altora li s-au făcut concesii, rog faceți dreptate.

Dimitrie Pleniceanu” [6]

În telegrama sa, Dumitru Pleniceanu nu afirmă că a oferit gratis vite și că a fost refuzat, așa cum scrie prefectul de Gorj în adresa sa, cu intenția nedisimulată de a discredita imaginea boierului, ci faptul că e gata a oferii gratis alte vite. Mai mult, Ath Moscuna recunoaște că acestuia i-au fost luați doi boi de la plug, dar uită să mai pomenească despre caii luați proprietarului moșiei de la Vădeni. Denunțul boierului Pleniceanu este cu atât mai important cu cât acesta, vorbește despre concesiile făcute altor locuitori și cere, demn, să se facă dreptate.

Iată cum, fără textul acestei telegrame, doar cu adresa unui prefect preocupat să își spele imaginea, în fața ministrului de Interne, fără a putea să comparăm cele două documente, Dumitru Pleniceanu ar fi fost socotit un boier lipsit de scrupule, mincinos și, firește, demn de dispreț. Așa cum știam deja familia Pleniceanu, cu nenumăratele acte de caritate făcute de-a lungul timpului, telegrama din 29 aprilie 1877, era un mesaj de onoare, în fața unor abuzuri, pe care manierele și atitudinile lor de aleasă ținută nu le puteau accepta.

A uita că Dumitru și Maria Pleniceanu au construit o școală primară, o școală de arte și meserii, un local nou de primărie, au donat statului și bisericii imobile, terenuri și păduri, neavând urmași, au susținut inițiative proprii sau ale obștii locale, la care au luat parte din postura de buni cunoscători ai realităţilor sociale de la cumpăna veacurilor XIX şi XX, înseamnă a ignora cu bună știință memoria unei comunități care e datoare să păstreze principiile și valorile care i-au fost insuflate de-a lungul timpul de oameni precum cei din familia Pleniceanu.

prof. Andrei Popete Pătrașcu,

Președinte Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”

______________________________________

[1] Arhiva Națională a României, Fond Ministerul de Interne, dos. 318/1877, f. 263.

[2]. Ibidem, f. 263 verso.

[3] Vezi, Andrei Popete – Pătrașcu, Biserica din Vădeni. Trecut și prezent, Târgu-Jiu, Editura Măiastra, 2007, p. 52.

[4] „Monitorului Oficial”, nr. 250 din 6 (18) noiembrie 1877, p. 6321. 

[5] Dan Neguleasa, Florina Popescu, Contribuții gorjene la războiul de independență, Târgu-Jiu, Editura Alexandru Ștefulescu, 1997, p. 138.

[6] Arhiva Națională a României, Fond Ministerul de Interne, dos. 318/1877, f. 240.