Fotoclub „Rhabon”
Elevii și liceenii pasionați de fotografie din județul Gorj se pot înscrie în Fotoclubul „Rhabon”, fondat în cadrul Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”. Toți adolescenții care doresc să învețe mai multe lucruri despre arta fotografică sunt așteptați să devină membri ai Fotoclubului „Rhabon”!

Fotoclubul Rhabon a luat ființă la inițiativa Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” și se adresează tuturor elevilor din județul Gorj care iubesc arta fotografică. Este o organizaţie cu caracter artistic, cultural şi educativ, având în centrul atenţiei susţinerea şi încurajarea pasiunii pentru fotografie a membrilor, reprezentarea şi organizarea de expoziţii de fotografie. Clubul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Asociației cultural-istorice Dumitru și Maria Pleniceanu și promovează cultural şi artistic membrii săi în domeniul fotografiei. Clubul mai are ca scop și educarea membrilor în spirit artistic şi cultural, organizarea de manifestări specifice clubului: concursuri, expoziţii şi alte acţiuni de interes artistic, istoric şi cultural legate de fotografie, dezvoltarea contactelor cu alte cluburi foto din cadrul altor licee din Gorj sau din ţară, prin schimb reciproc de experienţă, expoziţii şi concursuri, dezvoltarea aptitudinilor tehnice fotografice prin organizarea de expoziţii, susţinerea de reuniuni de iniţiere în tehnicile de fotografiere.
Pentru a deveni membru al FOTOCLUB RHABON, elevii trebuie să fie pasionați de arta fotografică, de fotografie! Îi așteptăm cu drag să se înscrie, să lucrăm împreună, să învățăm lucruri noi și să ne bucurăm de ceea ce ne place.
