Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” prezentă la prima ediție a Galei Premiilor „Euro Education” (video)

Prezent la Gala Premiilor „Euro Education”, ediția I, din partea Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”, preotului Doru Drăghici i-au fost înmânate din partea organizatorilor un Trofeu și o Diplomă de Excelență „în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru întreaga activitate pusă în slujba comunității, a menținerii identității spirituale și culturale naționale”. Acesta a vorbit celor prezenți și despre locul și rolul pe care familia Pleniceanu l-a jucat de-a lungul timpului pentru comunitatea locală, fiind o pildă vie a responsabilității și generozității nedisimulate.

Profesorul Andrei Popete-Pătrașcu ne-a declarat la încheiere că: „Evenimentul găzduit de Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu este primul de acest gen desfășurat la Târgu-Jiu, aceasta și prin prisma faptului că din federație fac parte asociații din nu mai puțin de opt țări. Această primă ediție a Galei Premiilor „Euro Education” a prilejuit întâlnirea membrilor afiliați federației, dar și desfășurarea în cadrul evenimentului a unor momente artistice susținute de tineri interpreți gorjeni. Ne arătăm certitudinea că această gala va cunoaște și alte ediții bogate în trofee și momente de aleasă trăire. Felicitări organizatorilor și mult succes în viitoarele proiecte ale federației!”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s