La începutul lunii februarie a anului 1918, Regimentul Gorj Nr. 18 aflat între localitățile Dărmănești și Dofteana, primea ordin să instaleze „patru posturi de informațiuni”, pentru a determina ce unități militare inamice se aflau în fața pozițiilor românești. Din consemnările aflate în arhive, aflăm informații prețioase cu privire la „limitele de sectoare, unitățile ce compun divizia lor, știri din țară, locul rezervelor inamice, posturi de comandă, moduri de organizare a unităților, ocupațiunile rezervelor”[1].

Astfel, comandamentul Batalionul I,  raporta în data de 5 februarie, ora 16, următoarele informații: „Regimentul care se găsește în fața noastră este 23 Honvezi. Pe această poziție sunt din noiembrie 1917, cu trei companii și restul rezervă. Compania 3-a, formată din patru plutoane, are trei posturi de comandă. Postul nr. 3, al lor este compus din: 1 sergent, șef de post, 2 fruntași și 9 soldați.”[2]

Într-un alt Buletin Informativ, din data de 6 februarie 1918, semnat de maiorul M. Constantinescu, în calitate de comandant al Regimentului Gorj Nr. 18, se susține că „în fața sa ar fi, pe lângă Reg. 23 Honvezi și Reg. 3 Dragoni”[3]. Aceleași „posturile de informațiuni” ale regimentului din Gorj, află că „inamicul a adus rezervele în spatele liniei I-a, temându-se de un atac din partea noastră”[4]. Se raportează că „sergentul informator Carinca Petre stătuse de vorbă cu soldatul ungur Luca Damian, român de lângă Predeal, aflând că: în fața noastră sunt soldați unguri din Reg. 20 Inf. Batalionul IV are poziție două companii, așezate în posturi de patrulare… Restul de trei batalioane sunt la Triest… Căpitanul lor e dus la Școala de Gaze Asfixiante. Înainte de a pleca… dă concediu la soldați, câte 22 zile”[5].

În ziua de 10 februarie, posturile de informații românești, știau cu certitudine că „în fața lor se află Reg. 3 Dragoni din Viena, alături de Regimentul 23 Honvezi. În spatele Cotei 1.480, se găsesc tunuri grele acoperite cu blindaje și poziții de santinelă”[6].

Cu toate acestea, nu a existat nicio confruntare deschisă între trupele românești și cele inamice, mai mult, la 3 martie, în fața sectoarelor Regimentului Nr. 18 Gorj se mai afla un singur batalion al Regimentului 23 Honvezi. Într-o consemnare din luna aprilie, aflăm că: „În postul de observație de la Cota 754, soldații inamici doresc pace. Trageri ale artileriei inamice; ofițeri inamici – la vânătoare de păsări; soldații strâng rețelele de sârmă și circulă în spatele tranșeelor”[7].

Reține atenției, informația referitoare la cursurile pe care ofițerii armatei austro-ungare le făceau la Școala de Gaze Asfixiante. Aceste gaze au fost folosite și în timpul Bătăliei de la Mărășești din vara anului 1917, atunci când „germanii au lansat un atac cu gaze toxice, ceea ce i-a determinat pe ostașii români să se retragă de pe liniile ocupate în acel moment”[8]. Pe tot parcursul bătăliei au avut loc mai multe atacuri cu gaze toxice, deși dreptul interna­țional interzicea acest lucru, germanii comițând în acest fel o crimă de război. Pe data de 6 august, rapoartele militare românești consemnau noi „atacuri cu gaze toxice, susținute de bombardamente de artilerie, fără însă vreun rezultat notabil”[9].

Informația ne conduce la ipoteza existenței unor planuri ale armatei Puterilor Centrale de a folosi în cazul unor noi confruntări militare, gazele toxice, pe teritoriul României. 

prof. Andrei POPETE PĂTRAȘCU

[1] Jurnal de operații al Regimentului 18 Infanterie 14 VIII 1916 – 19 III 1918, f. 226.

[2] Vasile Novac, Regimentul Gorj nr. 18 „Tudor Vladimirescu”, Târgu-Jiu, Editura Măiastra, 2011, p. 191.

[3] Ibidem, p. 191.

[4] Ibidem.

[5] Jurnal de operații al Regimentului 18 Infanterie 14 VIII 1916 – 19 III 1918, f. 243.

[6] Ibidem, f. 244.

[7] Ibidem.

[8] Teodor Smeu, Bătălia de la Mărășești în presa vremii, în Ziarul „Lumina”, din 6 august 1917.

[9] Ibidem.