De numele școlii de la Vădeni, ridicată de Dumitru și Maria Pleniceanu în anul 1904, se leagă cel al învățătoarei Maria Dumitrescu-Bumbești, cea care pe lângă activitățile școlare a depus și o asiduă muncă de convingere în rândul locuitorilor comunei Vădeni, ca fiii și fiicele acestora să frecventeze cursurile noii școli. Soluția a găsit-o alături de soțul său, învățătorul Ion Dumitrescu-Bumbești, director în acei ani ai Școlii Primare „Dumitru și Maria Pleniceanu”, cei doi punând la Vădeni bazele unei școli de menaj, venind astfel în sprijinul locuitorilor, a fiilor și fiicelor acestora care depășiseră vârsta școlarizării primare.

Din mărturiile vremii, aflăm că în toamna anului 1935 Maria Dumitrescu-Bumbești, secretară a Ligii Naționale a Femeilor Române din Gorj, face parte din comitetul de primire a suveranului Carol al II-lea la ceremonia solemnă prilejuită de dezvelirea monumentului Ecaterinei Teodoroiu, realizat la Târgu-Jiu de Milița Pătrașcu.

În discursul său, adresat Majestății Sale, Regele Carol al II-lea, demnitarilor, prefecților, primarilor din toate județele Olteniei, a delegațiilor militare și de cercetași, a miilor de gorjeni prezenți la evenimentul din data de 8 septembrie, Maria Dumitrescu-Bumbești spunea: „Acest monument s-a ridicat din îndemnul și din truda Ligii Naționale a Femeilor din Gorj, ajutate de cercetașele României. El e menit să proslăvească una din figurile cele mai luminoase care se desprinde din șiragul vitejilor ce și-au dat viața pentru împlinirea destinului neamului nostru. Ecaterina Teodoroiu rămâne unul dintre cele mai reușite exemplare ce reprezintă virtuțile și însușirile poporului nostru. Ea este în primul rând a Gorjului. Ținutul acesta sărac și atât de vitreg pentru străduințele celor ce-i muncesc pământul, a fost însă întotdeauna bogat în suflete oțelite și biruitoare în înfruntarea primejdiilor și a luptelor, așa cum a fost și sufletul Ecaterinei Teodoroiu. De la viața de câmp la viața de tranșee, sufletul ei a purtat necontenit comorile de însușiri făurite prin strădaniile Strămoșilor și îmbogățite de fiecare rând de oameni, în scurgerea vremurilor. Își iubea familia și își iubea ogorul, dar în focul războiului cel mare Ecaterina Teodoroiu descoperă orizonturile pe care le întrevăzuse numai în ceasurile când sta de vorbă cu pajiștile Vădenilor. Hotarul ogorului părintesc se lărgește până la hotarele țării și familiei i se substituie Neamul, cu toate nădejdiile și suferințele sale. Și astfel, simplu, fără ostentație, Ecaterina Teodoroiu pornește pe drumul fără întoarcere al nemuririi.”

Publicat în paginile ziarului „Gorjanul”, nr. 37, din 16 septembrie 1935, discursul Mariei Dumitrescu-Bumbești readuce în atenția celor prezenți la eveniment, ținutul Gorjului, cu pajiștile Vădenilor și ogorul părintesc pentru care eroina de Jiu și-a dat sufletul jertfelnic pentru țară și neam.

(A.P.P.)