Dumitru Pleniceanu a fost una dintre personalitățile ilustre ale Târgu-Jiului de odinioară. Neavând moştenitori şi văzând sărăcia oamenilor care trudeau pe moşia sa, la Vădeni, „va trece cu generozitatea la crearea unor opere de binefacere”. Prin actele de caritate pe care le-a făcut la cumpăna secolelor XIX-XX, a rămas în memoria posterităţii, impresionând prin generozitate şi nobleţe, dar şi prin atitudinile şi manierele sale de aristocrat.

„Boierul Dumitru Pleniceanu”, aşa cum este el astăzi cunoscut, descinde dintr-o familie cu vechi tradiţii în rândul marilor proprietari de pământ din Oltenia. A ridicat o şcoală, un local de primărie, o bancă, a oferit burse copiiilor nevoiaşi şi a donat până la sfârşitul vieţii întreaga avere comunităţii. A înţeles, ca mulţi alţii în acea perioadă, că ridicarea societăţii este implicit condiţionată de educaţie, motiv pentru care a contribuit la construcţia şcolii din Vădeni, a susţinut elevii săraci şi a fost alături de orice iniţiativă menită să lumineze şi să îmbunătăţească nivelul informativ al sătenilor de pe moşia sa. El făcea de asemenea o legătură inseparabilă între progresul economic şi educaţie considerând că oamenii simpli pot fi ajutaţi să elimine sărăcia prin dezvoltarea agriculturii şi a micilor industrii.

Până la sfârşitul vieţii, Dumitru Pleniceanu a continuat actele de caritate, oferind cu generozitate nedisimulată întreaga avere (terenuri arabile, păduri etc) comunităţii în mijlocul căreia şi-a petrecut ultima parte a vieţii. S-a stins în noaptea de anul nou 1906-1907 şi a fost înmormântat în partea dreaptă a intrării în cavoul de la Vădeni.

* * *

În arhivele locale am identificat în urmă cu câțiva ani Testamentul semnat în anul 1906 de boierul Dumitru Pleniceanu, prin care acesta dona Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, conacul de la Vădeni, precizând condiţia ca edificiul să fie utilizat pentru înfiinţarea unei şcoli de arte şi meserii. Din 1911 până astăzi, clădirea a adăpostit pe rând: o şcoală de meserii, o şcoală agricolă, o şcoală pentru copii cu deficiențe, după care a fost preluată de către Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, apoi de către Mitropolia Olteniei.

Redăm în rândurile de mai jos textul Testamentului pe care Dumitru D. Pleniceanu îl semna în vara anului 1906

1906, August 17

Testament,

Subsemnatul Dimitrie D. Pleniceanu, proprietar, domiciliat în com. Vădeni, Jud. Gorj, fiind în întregimea minței și nesilit de nimeni, voesc ca după încetarea mea din viață să se urmeze cu averea mea precum mai jos arată:

În viața conjugală cu prea iubita mea soție Maria cu care am trăit în cea mia perfectă armonie și pentru recunoștința ce-i păstrez până în ultimele momente ale vieței mele de îngrijirea ce mi-a dat mie cât și conservarea averei mele o las moștenitoare.

I. Pe toată averea mea mișcătoare care se va afla în ființă la încetarea mea din viață să o stăpânească în plină proprietate.
Cele două plațuri ce le-am avut în fața Dunărei în T. Severin, le-am vândut eu fiind în viață.
II. Va stăpâni de asemenea toate pădurile ce se vor afla în proprietatea mea Vădeni, putând să le vânză și de a fi întrebuințate ori cum va dori.
III. O mai las moștenitoare usufructuară asupra întregei mele averi imobiliare, adică asupra proprietăței mele Vădeni care este situată în județul Gorj la depărtare de 3 km. De orașul Th- Jiu. Această proprietate a mea Vădeni cu toate trupurile ei cu numirile lor Preajba și alte numiri ce sunt în corpul proprietății mele Vădeni ce se prevăd în Ocolnica cu dată 1793 August 30, așa cum am stăpânit-o eu, peste 5000 pogoane, are o mare casă de zid, care se compune din 6 mari saloane și un mare antreu.

Această casă este fondată de banu Cornea Brăiloiu și cari pe acelea veacuri a servit de reședința Olteniei, deosebit de alte multe nămești mai are o mare și frumoasă biserică de zid tot de banu Cornea Brăiloiu fondată. Pentru a se eterniza numele meu și a se conserva acele datine, o las moștenire Statului român și anume Ministerului Cultelor și Instrucțiunei Publice și nu va putea intra în stăpânirea acestei proprietăți decât după încetarea usufructului, adică după încetarea din viață a soției mele Maria Pleniceanu respectându-se condițiunile următoare:
I. După încetarea usufructului, Ministerul Cultelor și Instrucțiunei este obligat a înființa în comuna Vădeni în zidurile cele vechi din curte o școală de meserii practică din care să iasă meșteșugari pentru a se răspândi în comunele Regatului.
II. Casele cele mari de zid în care locuim și dependințele ei vor servi pe viitor de locuință personalului atribuit acestei școli, precum și pentru Directoru, care va conduce acest institut.
III. Pentru perfecționarea, cari vor urma cursul acestei școli după programul stabilit de guvern, statul va trimite în școli superioare pe un elev care se va distinge în cursul anului în acest învățământ, făcându-se o bursă anuală de Lei una mie.
IV. Statul va îngriji de întreținerea acestei școli din prisosul, a fi în cea mai perfectă stare precum și întreținerea caselor în care va locui profesorii și directoru acelei școli și prisosul ce va rezulta din venitul acestei proprietăți acoperindu-se cheltuielile necesare, atât pentru școală cât și pentru casă și dependinți, se va crea un fond care se va depune la Casa de Consemnațiuni pentru îmbunătățirea acestei școli și mărirea numărului elevilor. Această școală va purta numele de Dimitrie D. Pleniceanu și soția sa Maria Pleniceanu și cu îndatorirea asupra Ministerului de a se menține această denumire pentru eternitate.

După încetarea amândurora adică a mea și a soției mele din viață, se va face pe fiecare an două parastase la Biserica din Vădeni unde vom fi înmormântați în capela făcută de noi, încă în viață. Unu din aceste parastase se va face în luna lui Martie și al doilea parastas se va face la 15 August ale fie-cărui an. La aceste parastase se va face și pomană, dânduli-se pâine și vin și legume tot din venitul proprietăței Vădeni.
Se va da preotului care va sluji la Biserica din Vădeni, pe fiecare an câte 40 (patru zeci) de lei ca plată pentru slujirea parastaselor, unde va fi prezentă și autoritatea Comunală la serviciul acestui parastas.

Acest testament fiind făcut la libera mea voință și nesilit de nimeni își va avea efectele sale, fără a avea cineva dreptul de a discuta dispozițiunile ce conține, rămânând a fi eternizată. Aceasta e ultima mea voință.
Acest testament s-a scris și subscris de mine testatorul astăzi șapte spre zece August una mie nouă sute șase, rugând pe D-l Președinte al Tribunalului Gorj a-i da cuvenita autentificare.
(ss) D.D. Pleniceanu, făcut la Tg. Jiu.

* * *

Clădirea în care odinioară Dumitru și Maria Pleniceanu au locuit peste o jumătate de secol, amintește de perioada aristocrației de altădată, de modul de viață al acesteia, ascunzând povești de demult și amintiri ale vechii familii boierești.

Conacul este astăzi unul din locurile dominate de secole de istorie. Construit inițial între 1694 și 1700 de către marele ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu, originar din Vădenii Gorjului, clădirea a fost refăcută, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de familia Pleniceanu, cu două nivele și încăperi mari, având pe latura vestică o loggie cu stâlpi din piatră sculptați cu motive vegetale, torsate și canelate, încununate de capiteluri bogate, de la care nu ni s-a păstrat decât o singură piesă încastrată în zidăria laterală, de aici deschizându-se perspectiva spre un lac artificial și spre lunca Jiului.

În acest colţ din trecut se ascund deopotrivă visuri, vechi suferinţe, bucurii nemărginite, ecourile unor baluri cu muzică și ținute alese, dar și tristeţi. Lucrurile amintesc despre gloria vremurilor trecute, despre evenimentele fastuoase, dar și locul de desfășurare al muncilor agricole obișnuite.

Conacul Pleniceanu este situat într-un loc aparte, confundânu-se cu istoria acestuia, în imediata sa apropiere aflându-se cea mai veche biserică de zid a Gorjului, cu hramul „Adormirii Maicii Domnului”. „Clădirea conacului era prevăzută cu o pivniță amplă, având ziduri groase de cărămidă și piatră în casete, susținute de două masive coloane. Ancadramentele ferestrelor impresionează și astăzi prin masivitate și robustețe. Pe latura scurtă de la vest, au fost descoperite amprentele pornirilor zidurilor unui decroș interpretat a fi fost un sacnasiu legat cu un coridor median care traversează în lung corpul casei, împărțind-o în două părți egale, fiecare compartimentată în funcție de necesitățile de locuire și de circulație, în încăperi destul de mari.”*

La începutul anilor 1990, din conacul familiei Pleniceanu de la Vădeni mai rămăseseră doar cărămizile şi stâlpii unui frumos balcon exterior construit în stilul italienesc. În rest, s-a furat tot ceea ce se putea: ferestre și uși, mobilier și pardoseală. Nimic nu mai amintea de viața și confortul în care au trăit odinioară stăpânii conacului. Potrivit autorităţilor locale, pe parcursul anilor au fost făcute lucrări de întreţinere periodică. După anul 1990 nu au mai fost însă executate lucrări de întreţinere şi reparaţii, clădirea prezentând un stadiu avansat de degradare. Începând cu anul 2010, au fost demarate lucrări de restaurare a clădirii, aceasta fiind adusă în stadiul imaginii de mai jos în anul 2016.

Astăzi, conacul Pleniceanu, alături de Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, situată în apropiere, reprezintă o contribuție importantă la arhitectura laică și religioasă a Gorjului de odinioară.

prof. Andrei Popete Pătrașcu