Volumul „Restitutio. Eroi români și jertfa lor”, Editura NewEst Print, 2018

Pentru noi românii, eroii sunt cei care au luptat pentru apărarea țării, păstrarea gliei și a credinței, cu prețul jertfei supreme. Este important astăzi să reînviem prin cuvântul scris fiecare suflet din sufletul nostru, pierdut în negura timpului, căci fiecare dintre noi are în familia sa un erou.

Datoria noastră este să-i cinstim pe acești eroi pentru jertfa lor. Fără eroi nu se poate concepe un popor care se respectă. Este nevoie deci, să cultivăm această datorie înce-pând din școli. Este acesta și unul dintre motivele pentru care Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu, Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Protoieria Târgu-Jiu Nord și Societatea de Științe Istorice din România – Filiala Gorj au considerat oportună organi-zarea unui concurs județean de eseuri dedicat eroilor români și jertfei lor.

Așa cum se arată în Regulamentul Concursului Județean de Eseuri pentru Elevi „Restitutio. Eroi români și jertfa lor”, ediția I, scopul competiției este acela de „cunoaștere și prețuire a faptelor eroilor români participanți la Războiul de Independență, Războaiele balcanice, Primul și al Doilea Război Mondial, deținuți politici din închisorile comuniste, evenimentele din Decembrie 1989, teatrele de operațiuni din Kossovo, Irak, Afganistan; recunoașterea și aprecierea justă față de vitejia și pildele de sacrificiu ale eroilor gorjeni, mai mult sau mai puțin cunoscuți”, adresându-se elevilor din clasele V-VIII.

Prezentul volum reunește lucrările premiate în cadrul primei ediții a acestui concurs, care se dorește un modest omagiu adus eroilor români, dar și familiilor acestora în Anul Centenar. În fond, misiunea de cinstire a memoriei eroilor rămâne o sarcină de onoare și de mare răspundere, o datorie de suflet față de cei care au murit pentru țară.

Astăzi, poveștile triste, dar înălțătoare totodată ale eroilor, ar trebui să devină simbolurile de care avem nevoie. Simbolurile drepte al credinței și jertfei celor pe ale căror oase odihnește astăzi pământul României.

Niciodată nu vom avea însă destule flori să le presărăm în tăcere peste nenumăratele morminte, știute și neștiute, ale eroilor neamului nostru. Eroii au fost, sunt și vor rămâne piatra de temelie a comunității, fără de care nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează România de astăzi.

PREZENTARE.jpg

Lasă un comentariu