La 313 ani de la moartea lui Cornea Brăiloiu, misterul apariției unei sfere luminoase suscită și astăzi curiozitate

În urmă cu 313 ani, pe 13 iulie, „într-o vineri, leat la vremea chindiei,  se stingea din viaţă Cornea Brăiloiu, mare ban al Craiovei. În vizitele de documentare pentru cartea Biserica din Vădeni. Trecut și prezent (apărută în 2007, la Târgu-Jiu) sau pentru romanul Blestemul la care lucrez în prezent, l-am identificat pe Cornea Brăiloiu pictat în pronaosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vădeni, în pridvorul bisericii  Sfintei Mănăstiri Tismana, dar și Mănăstirea „Sfinții Voievozi” de la Baia de Aramă . În toate cele trei fresce, marele ban al Craiovei impresionează prin ţinută şi atitudine. Despre personalitatea sa aflăm din mărturiile vremii că „era un bărbat aspru, cu judecată, prompt şi iscusit în răspunsuri”.

untitled.pngDespre moartea marelui ban dar și despre un fenomen straniu care s-a petrecut a doua zi, în timpul slujbei de înmormântare, aflăm dintr-o mărturie a vremii, aflată în arhivele craiovene, cunoscută sub numele de Cronica lui Tănasie: „Şi când au fost la iulie 13, într-o vineri, leat la vremea chindiei, sufletul în mâna îngerului lui Dumnezeu s-au dat. A doua zi, sâmbătă, în tron trupul l-au aşezat şi părintele Chir Athanasie egumenul sfintei mânăstiri, împreună cu cucernicul întru ermonahi chir Pahomie, carele multe călătorii au făcut cu dumnealui la Ţaringrad şi la Odrii, avându-l rugător către Dumnezeu şi cu mulţime de egumeni şi de preoţi la sfânta mânăstire l-au dus…. Iar acolo aşa, în vederea multora, deasupra trupului său, în cer, mare şi luminată stea s-au văzut şi pîn`s`au făcut slujba pagrebanii toţi la dânsa au privit. Şi după ce în pământ s-au astrucat, steaua nu s-a mai văzut…

Steaua, la care se referă cronica, era probabil o sferă luminoasă care s-a manifestat timp îndelungat, atât cât a durat slujba de înmormântare, în privirile a mii de credincioşi adunați de un eveniment atât de rar în zonă, respectiv îngroparea unui personaj foarte important. O astfel de sferă luminoasă ar fi putut să fie chiar un obiect zburător neidentificat (OZN) descris, în maniera proprie nivelului de percepție al oamenilor epocii, în urmă cu trei secole de către cronicarul Tănasie în a sa lucrare.  Zona mănăstirii Tismana, se afirmă în unele lucrări și site-uri, prezintă un interes energetic teluric şi cosmic deosebit. Datorită gradului său ridicat de spiritualitate, Sfântul Nicodim ştia de existenţa acestui punct sacru pe care l-a căutat mai mulţi ani la rând prin apropieri succesive, fiecare etapă beneficiind de o mânăstire pe suprafaţa Olteniei, mai întâi la Vodița, apoi la Vișina. În faza finală căutarea a fost mai frenetică, călugărul Nicodim, pe atunci, folosindu-se de un toiag de fier cu care lovea pământul, acesta comportându-se ca o antenă a subteranului. Aşa a găsit acesta și amplasamentul mănăstirii de la Tismana. O astfel de energie aparte ar putea atrage prezențe misterioase, greu de explicat chiar și pentru generația contemporană? Mit sau realitate, prezența unui obiect zburător neidentificat  în urmă cu peste 300 de ani deasupra Mănăstirii Tismana, nu poate astăzi decât să suscite curiozitate și  de ce nu, să fie subiectul unor discuții pro sau contra acestui fenomen.

Andrei Popete Pătrașcu

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s