101 ani de la participarea Regimentului 18 Gorj pe frontul din Moldova. Campania din vara anului 1917 și participarea la Bătălia de la Mărăști

Printre regimentele militare de elită ale armatei române se numără și Regimentului 18 Gorj, care de-a lungul istoriei a scris pagini de glorie, curaj și jertfe de sânge pe câmpurile de luptă, simbol al vitejiei și bravurii gorjene. A fost răsplătit cu cele mai înalte decorații, ca recunoștință și recompense pentru eroismul de care au dat dovadă ostașii și comandanții.

Înfiinţat în anul 1880, cu denumirea de Regimentul 18 Dorobanţi, în baza Înaltului Decret nr. 1163/05.04.1880,[1] cu reşedinţa la Târgu Jiu, acesta cuprindea, din punct de vedere al recrutării şi dislocării, teritoriul judeţului Gorj,[2] primind Drapelul de luptă în ziua de 28 noiembrie[3]. Ca zi patronimică a regimentului a fost aleasă ziua de 21 mai (Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena), iar din 1930, „patronul regimentului a fost Sf. Teodor Stratilat[4]. Prin Înaltul Decret nr. 2329 din 11.07.1891 titulatura a fost modificată în Regimentul Gorj nr. 18,[5] titulatură ce s-a completat, la 13.05.1929, prin Înaltul Decret nr. 1414, cu supranumele de „Tudor Vladimirescu[6].

Perioadele de mobilizare şi cele de război ale Regimentului 18 Gorj sunt bine reflectate de documentele și jurnalele de operațiuni păstrate în arhive, cu informaţii bogate şi valoroase privind activitatea acestui regiment în momentele de referinţă ale istoriei militare româneşti.

Armata Romana in Primul Razboi Mondial (88)

O pagină memorabilă în istoricul Regimentului 18 Gorj o constituie participarea, în vara anului 1917, la una dintre cele mai importante bătălii desfășurate pe teritoriul României în timpul Primului Război Mondial. Desfășurată între 11 și 19 iulie 1917, Bătălia de la Mărăști a fost o operațiune ofensivă a armatei române și armatei ruse cu scopul de a încercui și distruge Armata a 9-a Germană.[7]

Cu 4 zile înaintea declanșării bătăliei, la 7 iulie 1917, găsim Regimentul 18 Gorj staționat, în „bivuac”, termen utilizat în documentele militare ale vremii, la punctul numit Piscul lui Duță. „Se face baie și se spală rufele”, așa cum se arată în Jurnalul de Operații al Regimentului 18 Infanterie 14 VIII 1916 – 19 III 1918. După un marș spre Dealul Drăgoteștilor, situate în vecinătatea Dealului Mărăști, regimentul reintră sub ordinele Diviziei a 3-a și își ocupă poziția în dispozitiv, o zi mai târziu, sub bombardamentul violent al artileriei inamice, fapt ce a cauzat următoarele pierderi umane: 1 mort și 3 răniți.[8]

Pe 8 iulie 1917, înainte de începerea operațiunilor, generalul Alexandru Averescu, comandantul Armatei a 2-a, s-a adresat militarilor: „Ostași! A sosit momentul mult așteptat de toată suflarea românească, de voi însă de cu bună seamă mai mult decât oricine. Să reluăm lupta pentru a răsturna zăgazul urâcios dincolo de care se aud gemetele părinților, fraților, copiilor noștri sub apăsarea vrășmașului hrăpăreț. Nu uitați că reluăm lupta pentru cea mai dreaptă și cea mai sfântă cauză, și anume pentru izgonirea cotropitorilor din căminul nostru[9].

La 9 iulie, când armata română declanșează un puternic bombardament asupra pozițiilor germane, „urmat de un răspuns slab al artileriei vrăjmașe[10], efectivele militare disponibile ale Regimentului 18 Gorj numărau: „disponibili: ofițeri – 38, trupă – 2.306, cai – 481, trăsuri – 84; nedisponibili: ofițeri – 1, trupă – 47.” În tot acest timp, „se pregătește, cu febrilitate, ofensiva, aducându-se muniții, hrană de rezervă, vin și țuică, în depozitele special construite. În timpul nopții, s-au executat lucrări de apropiere de pozițiile inamice (șanțuri de comunicație paralele).[11]

Facem precizarea că înaintea declanșării Bătăliei de la Mărăști, Armata a 2-a română, condusă de generalul Alexandru Averescu dispuneau de 56 de batalioane și 14 escadroane, 448 de mitraliere, 228 de guri de foc de artilerie și 21 de avioane. Trupele germane și austro-ungare totalizau: 21 de batalioane de infanterie și 26 de escadroane de cavalerie înzestrate cu 252 de mitraliere și 141 de guri de foc de artilerie, care se sprijineau pe sistem de lucrări genistice[12]. În după-amiaza zilei de 10 iulie 1917, cu câteva ore înainte de începerea desfășurării marii ofensive, regele Ferdinand a trimis Armatei o telegram: „Mult așteptata zi a sosit, când după luni de repaus și refacere, iarăși puteți arăta dușmanului vitejia strămoșească. Porniți la luptă cu brațul oțelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruință, purtați drapelele înainte. Alungați dușmanul din pământul strămoșesc, fiți plini de vitejie, plini de toate virtuțile ostășeșeti[13].

Prin Ordinul de Operațiuni nr. 31 din 10.07.1917 și al Planului de atac al Corpului 2 Armată, Regimentul Gorj Nr. 18 urma să atace pozițiile germane în ziua de 11 iulie 1917, cu două batalioane în linia I și un batalion în linia II-a, rezervă. Batalionul II, condus de maiorul Constantin Pleșoianu, avea misiunea să atace la dreapta, spre Valea Țurcanului – Dealul Mare – Valea Rădoi – satul Cîmpurile de Jos, în timp ce Batalionul III al maiorului Nicolae Florescu, ataca la stânga, pornind de la Postul de Comandă al Regimentului – Dealul Drăgoteștilor, spre Dealul Teiușului – Valea Rădoaiei – Dealul Banu – Dealul Mărăști – satul Câmpurile de Jos.[14]

Conform ordinelor, cele două batalioane ale Regimentului Gorj Nr. 18, aveau să declanșeze atacul la ora 4.00 și după ce au trecut „de focul de baraj al artileriei inamice[15], au atacat primele tranșeee germane din care „au țâșnit numeroase rachete roși și verzi[16]. Batalionul II a atacat pozițiile inamice, denumite „uvraje” în Jurnalul de operațiuni și numerotate cu cifre, cu soldați din Compania 5-a, Compania 6-a și Compania 7-a, aceasta din urmă reușind printr-o manevră de întoarcere să ocupe uvrajul cu nr. 106. Rând pe rând toate celelalte poziții sunt „curățite de inamici”, la ora 9,30, tot sectorul de atac al Batalionului II fiind eliberat. Batalionul III a atacat concomitent, cu Compania 9-a, Compania 10-a și Compania 11-a, intercalată între cele două. Primit cu focuri de mitralieră și arme violente, batalionul întărește valurile de asalt și „pornind din nou, cu hotărâre la atac, reușește să înfrângă rezistența inamicului, cucerind pe rând o serie de uvraje și făcând pe apărători prizonieri[17]. La ora 8.30, Batalionul III a început urmărirea inamicului.

Luptele au continuat pe parcursul întregii zile, în afara convorbirilor telefonice între diverse eșaloane, fiiind consemnate diferite ordine și semnate rapoarte de observație. Din acestea rezultă că în cursul acelei dimineți, se pierduse legătura între comandantul Batalionului II și lt. col. Stănescu, comandantul Regimentului Gorj Nr. 18: „Înaintează imediat! Nu ai deloc inamic în față. Toți germanii s-au retras. De ce nu ai făcut până acum legătura cu mine? Batalionul III e de un ceas pe Dealul Mărăști![18].

Același comandant raporta superiorilor, în după-amiaza acelei zile că „Regimentul Gorj Nr. 18 a înaintat cu un elan, pe care nu l-au întrecut celelalte trupe. Comandamentul a fost greșit informat”, acest punct de vedere fiind însușit și de către colonelul Obogeanu, comandantul Brigăzii I Infanterie, care în Ordinul nr. 97 consemna: „Nu mă pot opri de a nu vă aduce mulțumiri de felul cum s-a condus trupa și ofițerii de sub comanda dv.[19]

În ceea ce privește rapoartele comandanților de batalion acestea au fost de-a dreptul dramatice. Maiorul Constantin Pleșoianu, comandatul Batalionului II, informa într-unul din rapoartele sale că „la orele 6.50, companiile nu pot înainta. În ambele părți sunt mitraliere germane numeroase. Am intervenit către artilerie a bate uvrajele din flancuri, după care voi porni la asalt. Legătura stabilită cu regimental a fost întreruptă de două ori de artileria inamică, care a scormonit tot pământul, pe unde am trecut. Compania 6-a are un mort și 5 răniți. Compania 5-a are 3 morți și mai mulți răniți, între care și elevul Pănoiu Aurel[20].

La orele 10.45, maiorul Pleșoianu avea să trimită un nou raport, care arată dramatismul asaltului: „Am ocupat Dealul Teiușului, luând 43 prizonieri. Am lăsat în sectorul nostru și tunuri. Continui înaintarea. Din cauza multor convoaie de prizonieri și a multor pierderi ce am suferit, efectivul este foarte redus. Rog comunicați artileriei să tragă lung.[21] În continuarea raportului, bravul maior solicita ajutor în trupe proaspete, pentru urmărirea inamicului. Secvențele se succed cu rapiditate, raportul comandantului Batalionului II, semănând izbitor astăzi cu scenariul unui film de acțiune: „(…) atât din cauza obstacolelor din cele mai grele, peste care am trecut, am absolute nevoie de alte trupe pentru urmărirea inamicului. Trupele de la stânga mea execută o mișcare de retragere. Avem nevoie de cartușe. Inamicul a început a ne bate cu focuri din față, ocupând lucrările de pe versantul de vest al Dealului Mare.[22]  

La ora 15.00, Batalionul II a fost trecut în rezerva Regimentului, fiind înlocuit de Batalionul I, care continuă urmărirea inamicului, alături de Batalionul III, „focuri vii de mitralieră și arme continuând până la ora 21.00[23].

Căpitanul Amilcar Nestor, comandantul Batalionului I, informa la orele 18.00 că: „Suntem bătuți, de flanc, de artilerie și de mitraliere de front și de flanc. Mișcarea este paralizată complect din această cauză. Inamicul se pregătește a ataca, cu forțe mari, flancul nostru descoperit. La dreapta mea nu se află nimeni. Rog a trimite ajutor la drepta!”. Alt raport al căpitanului Nestor arăta că: „Batalionul a ajuns de dealul Cotu Roșca. În prezent, nu suntem pe poziție decât trei batalioane: I/18, III/18 și I/4 (Infanterie Argeș). Flancul drept este complect descoperit și bătut de artilerie și mitralliere. De asemenea flancul stâng al lui I/4 este descoperit. Mă tem că după mișcările făcute de inamic, are intenția să ne contraatace, pe dreapta. Frontul și flancul a absorbit tot batalionul și nu mai am rezervă.[24]

Clipele de dramatism și disperare ale acestor episoade sunt relevante pentru a înțelege încleștarea din acea zi în Bătălia pentru Mărăști.

În cursul operațiunilor din ziua de 11 iulie, s-au capturat de către Batalionul II: 144 prizonieri, 1 ofițer căpitan, 3 mortiere de tranșee, multe munițiuni și material de război. Batalionul III a capturat: 238 prizonieri, 6 mortiere de tranșee, 3 mitraliere, 4 obuziere grele de 100 mm cu autotrenurile lor și o cantitate enormă de munițiuni și material de război.[25]

Despre prima zi de ofensivă arhiducele Iosif al Austro-Ungariei nota următoarele: „La 11 iulie, după cea mai vie pregătire de artilerie (…), inamicul cu o superioritate de forțe de infanterie pleacă la atac pe întregul front al diviziei 218. (…) În luptă disperată, linia noastă subțiată este respinsă. Pe un teren foarte greu și sub presiunea celui mai tare foc de artilerie inamic, contraatacurile noastre au avut prea puține rezultate. (…) Artileria noastră a fost decimată, iar infanteria a suferit foarte mari pierderi.[26] Ofensiva viguroasă a armatelor române și ruse i-a alarmat pe generalii germani, aceștia cerând întariri pentru a fortifica liniile de apărare pe care le crezuseră până atunci de necucerit. Urmărind exploatarea succesului obținut, armata română a ordonat regruparea trupelor în noaptea 11 iulie.

În dimineața zilei de 12 iulie, efectivele Regimentului Gorj Nr. 18 indicau pierderea unui ofițer, trupă – 262 și cai – 70. Batalioanele I și III se aflau în linia I, iar Batalionul II, în linia II-a. Pentru continuarea ofensivei, Regimentul primise ordin să respingă inamicul din zona poziției Dealul Mare. Atacul a început la 7.25, iar la ora 8.30, Regimentul „cucerise definitiv Dealul Mare, de unde inamicul se retrăsese în dezordine.[27] După acest succes rapid, regimentul gorjean se leagă, la dreapta de Regimentul 17 Mehedinți și, la stânga, de Regimentul 31 Calafat, continuând urmărirea inamicului și marșul pe direcția Câmpurile – Dealul Istrate – Dealul Comoarei spre Răchitișul. În timpul zilei au fost capurați 48 de prizonieri germani, austrieci și unguri, printre care se găseau și doi ofițeri.[28]

La 13 iulie, Batalionul I al Regimenului Gorj Nr. 18, atacă Răchitașul Mic, pe care l-a cucerit, după o slabă rezistență inamică, îndreptându-se în marș spre Soveja. Au fost capturate „4 mitraliere de tranșee, dintre care două bune, 15 chesoane, 8 cazane bucătării, 35 arme, una trăsură pentru preparat limonadă, patru lăzi mari cu diferite efecte și echipament, 3 camioane și 900 lăzi cu grenade și bombe[29].

În dimineața zilei de 14 iulie, Regimentul Gorj nr. 18, cu următoarele efective: disponibili: ofițeri – 40, trupă – 2.271, cai – 411, trăsuri – 84; nedisponibili: trupă – 76, primea ordinul Armatei a II-a de deplasare în marș ofensiv spre Muntele Tina Neagră, pe care poziție se va întări defensiv. Inamicul se retrăsese spre frontiera de apus a țării cu intenția probabilă să încerce o rezistență pe Defileul Putnei.[30]

Cu toate că artileria inamică a executat un baraj puternic, atât Batalionul I, cât și Batalionul II, din prima linie, ajung în pozițiile precizate în ordin, în cursul zilei de 15 iulie executând doar recunoașteri și organizarea pozițiilor cucerite. În urma unui nou ordin de la Corpul 2 Armată, a doua zi, Regimentul se pune în mișcare pentru a ocupa o poziție mai avansată. În timpul marșului, „un aeroplan inamic aruncă trei bombe asupra coloanei ce mărșăluia spre Rucăreni, fără a pricinui pierderi[31].

La 17 iulie, Regimentul Gorj Nr. 18 este trecut în rezerva Diviziei 1 și cantonat la Soveja, între satele Dragoslavele și Rucăreni. „S-au adunat materialele lăsate de inamic, după care s-a executat curățenia corporală și spălarea rufelor. Nici în această zi, n-au fost pierderi umane”, se arată în Jurnalul de Operațiuni al Regimentului. O zi mai târziu, la orele 9.00, pe câmpia de la est de Dragosloveni, întregul regiment a fost trecut în revistă de către Alteța sa Regală Principele Carol, iar „după masă, s-au curățit efectele și armăturile[32].

Prin lupte grele, pe 19 iulie bătălia de la Mărăști a luat sfârșit. Victoria trupelor române a fost plătită cu prețul a 1.469 de morți și 3.052 de răniți[33]. Importanța biruinței de la Mărăști a fost elogiată de generalul Alexandru Averescu, comandant care a fost alături de trupele sale pe câmpul de luptă: „Poporul României trebuie să-și întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, când pentru prima dată, armata sa tânără, care-și primise botezul cu doar 40 de ani înainte la Grivița, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înțeles al cuvântului, adică victorie ofensivă și definitivă[34].

Regimentul Gorj Nr. 18, alături de alte regimente românești și rusești, și-a adus contribuția din plin la strălucita victorie obținută de Armata Română la Mărăști împotriva generalului Gerock, străpungând trupele inamice pe o adâncime de 20 de km, pe un front de 30 de km lungime. Au fost eliberate 30 de localități și au fost capturați: 23 de ofițeri, 2.746 de soldați, 40 de tunuri, 30 de mortiere și 22 de mitralire.[35]

Bătălia de la Mărăști a reprezentat un important punct de cotitură în desfășurarea operațiunilor militare pe frontul românesc, dar a și contribuit la ridicarea moralului soldaților din Regimentul Gorj Nr. 18. Regimentul a săvârşit adevărate acte de bravură, luptând în primele rânduri, la Mărăşti, Dealul Răchitaşul Mic, Tiua Neagră ș.a., luând prizonieri 8 ofiţeri şi 676 soldați, precum şi mult material de război.

Astfel, la data de 4 august 1917, Regele Ferdinand I semna la Iași, Brevetul nr. 834, prin care conferea: „Drapelului Regimentului Gorj nr. 18, Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cls. a III-a, pentru vitejia și avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații Regimentului, în luptele înverșunate ce s-au deslănțuit între 11 – 14 iulie 1917, repetând astfel, strălucitele fapte de arme ce au săvârșit pe Valea Jiului în luptele din 1916. Atacând cu furie, pozițiile întărite de pe Dealul Mărăști, de pe Dealul Răchitașul Mic, precum și acelea de la Tina Neagră și Tina Golașă, au aruncat, pe rând, trupele inamice în afară din liniile lor de apărare și le-au pus pe fugă, în dezordine, până dincolo de Lepșa. Au luat prizonieri: 8 ofițeri, 676 trupă și au capturat: 4 obuziere mari, 4 mitraliere, 13 mortiere de tranșee, 1 tun de munte, 3 camioane, 900 lăzi cu grenade și bombe, precum și un bogat material de război.[36]

Decorarea Drapelului Regimentului 18 Gorj cu Ordinul Militar „Mihai Viteazul”, cls. a III-a a avut loc în data de 31 august 1917, pe Dealul Bălan, la Poiana Țigăncii, acolo unde Regele Ferdinand a decorat și regimentele: 2 Vânători, 4 Argeș și 30 Mușcel.[37]

Ca o recunoaştere a modului cum cadrele şi ostaşii regimentului şi-au făcut datoria pe câmpul de luptă, drapelul Regimentului Gorj Nr. 18 a primit până la sfârșitul războiului și alte distincţii precum: Medalia „Virtutea Militară”, cls. I; Crucea Comemorativă în Războiul 1916-1918; Medalia „Victoria” 1916-1921; Semnul Onorific de 25 ani de Serviciu[38], ș.a.

Astăzi, eroii Regimentului 18 Gorj din timpul Primului Război Mondial abia dacă mai sunt pomeniți, uitând prea ușor că ei au fost, sunt și vor rămâne piatra de temelie a comunității, fără de care, identitatea noastră se poate prăbuși. Fără ei, astăzi noi nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează într-un cuvânt România de astăzi.

prof. Andrei Popete Pătrașcu

[1] Mihai Chiriță, Ghidul arhivelor militare române, București, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2010, p. 270.

[2] „Monitorul Oastei”, nr. 10 din 15 aprilie 1880 – Partea Oficială, p. 257-259.

[3] Vasile Novac, Regimentul Gorj nr. 18 „Tudor Vladimirescu”, Târgu-Jiu, Editura Măiastra, 2011, p. 17.

[4] Mihai Chiriță, op. cit., p. 272.

[5] „Monitorul Oastei”, nr. 28 din 13 iulie 1891, p. 913-914.

[6] Mihai Chiriță, op. cit., p. 272.

[7] https://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_M%C4%83r%C4%83%C8%99ti

[8] Vasile Novac, op. cit., p. 156.

[9] http://www.istorie-pe-scurt.ro/batalia-de-la-marasti-prima-mare-victorie-din-istoria-armatei-romane/

[10] Jurnal de operații al Regimentului 18 Infanteriem14 VIII 1916 – 19 III 1918, f. 47.

[11] Vasile Novac, op. cit., p. 157.

[12] Istoria Românilor, vol. VII, tom II., Editura Enciclopedică, București, 2003, p. 441.

[13] http://www.istorie-pe-scurt.ro/batalia-de-la-marasti-prima-mare-victorie-din-istoria-armatei-romane/

[14] Vasile Novac, op. cit., p. 157.

[15] Ibidem, p. 159.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem, p 161.

[19] Jurnal de operații al Regimentului 18 Infanteriem14 VIII 1916 – 19 III 1918, f. 617.

[20] Ibidem, f. 625.

[21] Ibidem, f. 625.

[22] Ibidem, f. 619.

[23] Ibidem.

[24] Ibidem, f. 604.

[25] Vasile Novac, op. cit., p. 165.

[26] Gen. G. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916-1918), 1936, p. 107-108.

[27] Vasile Novac, op. cit., p. 166.

[28] Ibidem.

[29] Ibidem, p. 167.

[30] Ibidem, p. 168.

[31] Jurnal de operații al Regimentului 18 Infanteriem14 VIII 1916 – 19 III 1918, f. 48.

[32] Vasile Novac, op. cit., p. 171.

[33] Istoria Românilor…, p. 441.

[34] Mareșal Alexandru Averescu, Notițe zilnice din război, București, 1937, p. 191.

[35] Istoria Românilor…, p. 443.

[36] Vasile Novac, op. cit., p. 179-180.

[37] Ibidem, p. 179.

[38] Vezi Drapelul Regimentului 18 Gorj, decorat în timpul Primului Război Mondial de Regele Ferdinand I, în https://asociatiapleniceanu.com/2016/08/21/drapelul-regimentului-18-gorj-decorat-in-timpul-primului-razboi-mondial-de-regele-ferdinand-i/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s