Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” va acorda Titlul „Voluntarul Anului Centenar”

Asociația cultural-istorică „Dumitru și Maria Pleniceanu” vă invită sâmbătă, 14 aprilie 2018, la „Voluntarul Anului Centenar”, eveniment care se va desfășura în Parcul Carol din București, începând cu ora 11.00, la Mormântul „Eroului necunoscut”.

În seria de activități dedicate Centenarului Marii Uniri, asociația noastră și-a propus să ofere în semn de apreciere pentru întreaga dăruire de a păstra vie memoria eroilor români, Titlul de „Voluntarul Anului Centenar” lui Alexandru Burcea, membru al Asociației „Tradiții Ostășești”. Elev în clasa a VII-a, la Școala Gimnazială „Sf. Andrei” din București, Alexandru este nelipsit de la toate evenimentele ce readuc la viață tradițiile de luptă ale armatei române. Este cel mai tânăr membru activ din țară al unei astfel de asociații, fiind pasionat de istorie și trecut, de uniforme militare și medalii. A participat până acum, alături de ceilalți camarazi ai săi, la zeci de reconstituiri militare, defilări, gărzi de onoare, ceremonii festive sau de comemorare și demonstraţii de mânuiri de arme. Model și exemplu îi este tatăl său, Liviu Burcea, cel care de-a lungul timpului i-a insuflat fiului său pasiunea pentru tradițiile ostășești, fiind la rându-i unul dintre cei mai activi membri ai asociațiilor de reconstituiri militare.

Îl felicităm pe Alexandru Burcea pentru întreaga activitate prezentă și viitoare, dar mai ales pentru că este unul dintre tinerii care gândește și mai ales simte românește, iar tradițiile și valorile naționale sunt pentru el un simbol de neclintit.

Andrei Popete Pătrașcu

afis

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s