Aproape că este stânjenitor să vorbim azi despre eroi. Pentru că unora li se pare demodat, dar dacă nu o vom face astăzi, generația care va urma generației tinere nu va mai avea repere, nu va mai avea modele care să dea sens identității noastre. Din nefericire, și este o situație obiectiv constatată, în ultimii ani, manualele noastre de istorie deși ar trebui să ilustreze în mod corect istoria națională, consolidând legăturile dintre cei tineri și trecut, nu fac altceva decât să rupă tânăra generație de identitatea lor națională, de tradiții, iar ei, eroii, abia dacă mai sunt amintiți, străbunicii noștri, memoria noastră colectivă, sau dacă vreți, legătura noastră certă cu trecutul și puntea către viitor. Da, ar fi normal și firesc, într-o Românie anormală și nefirească, să aprindem o lumânare, să-i rugăm să ne ierte pentru că nu știm să le urmăm exemplul, pentru că nu mai înțelegem astăzi sensul luptei și jertfei lor.
345 de militari români căzuți în luptele de la Stalingrad, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost reînhumați de curând în Cimitirul de Onoare Românesc de la Rossoşka, regiunea Volgograd. Osemintele eroilor noștri au fost reînhumate în prezența autorităților române, în simple cutii de carton lipite cu bandă adezivă (sursă foto: http://www.historia.ro).
„Față de patrie – spunea Nicolae Iorga – nu ți-e îngăduit să ai convingeri, ci numai devotament”, în timp ce Lucian Blaga scria: „Nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”. Ce se întâmplă însă astăzi cu noi, românii, cu decăderea morală și degradarea socială, fără a pune la socoteală pe cele economice sau politice? Vorbim astăzi despre o degradare generală, a calității vieții, a sistemului de valori, a culturii și educației, dar mai presus de toate, a condiției umane înseși. Ne sunt smulse rădăcinile, și când spun rădăcini spun Istorie și legătura noastră fizică, directă cu istoria: eroii. Astăzi, eroii ne sunt reînhumați în cutii de carton, fără tricolor. Acesta este omagiul pe care statul român are „decența” să îl arate eroilor români morți pentru țară în urmă cu 75 de ani? Demisionați domnilor de la Guvern și odată cu voi și conducerea Armatei române părtașe la această umilință la adresa bunicilor și străbunicilor morți la Stalingrad!
Iată cum statul român umilește încă odată memoria acelor eroi români care nu au precupețit în fața destinului. Eroii și istoria tăcută a jertfei lor sunt acele repere pe care le pierdem din vedere, nu neapărat ignoranți, dar prea preocupați de condiția imediată, directă. Nu mai avem timp să ne hrănim sufletul cu aceste repere atât de necesare astăzi. De această dată în stradă nu a ieșit nimeni să protesteze pentru această nouă umilință a identității noastre naționale. Ne pierdem coloana vertebrală și vom sfârși prin a ne deplasa în genunchi. Poate doar așa vom fi mai aproape de cei pe ale căror oase odihnește pământul României. Eroii au fost, sunt și vor rămâne piatra de temelie a comunității, fără de care, identitatea noastră se poate prăbuși. Nu avem nevoie de cuvinte în fața eroilor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând în vene istoria familiilor noastre. Fără ei, astăzi, noi nu ne-am numi români, nu am duce mâna la piept atunci când se intonează Imnul național și nu am avea credința că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează, într-un cuvânt, România de astăzi.