Consiliul Director al Asociației Pleniceanu întrunit astăzi 4 iunie 2020, cu ocazia Aniversării Centenarului Tratatului de la Trianon, prin care s-au recunoscut granițele firești ale României Mari, a decis înființarea DEPARTAMENTULUI DE RECONSTITUIRI ISTORICE al Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”.
Prezenta decizie s-a luat în conformitate cu art. 37 din Statut, privind atribuțiile Consiliului Director, la conducerea departamentului fiind desemnat domnul Liviu Burcea.
Departamentului de Reconstituiri Istorice își propune să creeze punți în timp și spațiu, între trecut și prezent, atât de necesare astăzi tinerilor români pentru cultivarea identității naționale, prin participarea cu uniforme, echipament și accesorii de epocă, la evocări omagiale, acţiuni de comemorare, reconstituiri istorico-militare, defilări, organizarea unor gărzi de onoare, prezentări de uniforme și mânuiri de arme.
Principalul scop al Departamentului îl constituie promovarea tradiţiilor istorice și militare românești, cultivarea respectului faţă de ostaşii armatei române și armatelor străine, care, cu cinste, curaj şi sacrificiu, şi-au făcut datoria faţă de patria lor, promovarea valorilor naționale, cunoașterii istoriei și păstrarea în memoria posterității a Casei Regale a României.
Asociația Pleniceanu își propune să atragă parteneri din rândul celorlalte asociații de reenactment din țară și străinătate, asociațiilor și fundațiilor culturale și istorice, instituții și autorități, renactori, cadre militare active, în retragere și rezervă, profesori, preoți, studenți, elevi, pasionți de istorie și trecut, în vederea organizării de reconstituiri istorice, elaborării şi implementării de proiecte şi programe de istorie vie, prin colaborarea cu alte ONG-uri, cu sprijinul voluntarilor, comunităţii şi al autorităților.
