„Rhabon”, fotoclubul destinat elevilor gorjeni pasionați de fotografie, și-a deschis „porțile”!

Liceenii pasionați de fotografie din județul Gorj se pot înscrie, începând de astăzi, în cel mai nou Fotoclub din zonă! Fotoclubul „Rhabon” a fost fondat în cadrul Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” de către elevul Alexandru Rebegilă şi profesorul Andrei Popete-Pătraşcu. Toți adolescenții care doresc să învețe mai multe lucruri despre arta fotografică sunt așteptați să devină membri ai Fotoclubului „Rhabon”!

Talentatul fotograf amator Alexandru Rebegilă va fi coordonatorul Fotoclubului Rhabon, al cărui nume vine de la vechea denumire a râului Jiu. Adolescentul foarte talentat este în clasa a XII-a, la Liceul cu Program Sportiv din municipiul Târgu-Jiu și este pasionat de fotografie din clasa a IX-a. Atunci și-a cumpărat un aparat foto de care nu se mai desparte. Potrivit acestuia, Fotoclubul Rhabon a luat ființă la inițiativa Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” și se adresează tuturor elevilor din județul Gorj care iubesc arta fotografică. „Este o organizaţie cu caracter artistic, cultural şi educativ, având în centrul atenţiei susţinerea şi încurajarea pasiunii pentru fotografie a membrilor, reprezentarea şi organizarea de expoziţii de fotografie. Clubul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Asociației cultural-istorice Dumitru și Maria Pleniceanu și promovează cultural şi artistic membrii săi în domeniul fotografiei”, a spus elevul Alexandru Rebegilă. Clubul mai are ca scop și educarea membrilor în spirit artistic şi cultural, organizarea de manifestări specifice clubului: concursuri, expoziţii şi alte acţiuni de interes artistic, istoric şi cultural legate de fotografie, dezvoltarea contactelor cu alte cluburi foto din cadrul altor licee din Gorj sau din ţară, prin schimb reciproc de experienţă, expoziţii şi concursuri, dezvoltarea aptitudinilor tehnice fotografice prin organizarea de expoziţii, susţinerea de reuniuni de iniţiere în tehnicile de fotografiere. „Pentru a deveni membru al FOTOCLUB RHABON, elevii trebuie să fie pasionați de arta fotografică, de fotografie! Îi așteptăm cu drag să se înscrie, să lucrăm împreună, să învățăm lucruri noi și să ne bucurăm de ceea ce ne place!”, a mai declarat coordonatorul Fotoclubului Rhabon, elevul Rebegilă Alexandru.   

Mihaela Floroiu Țicleanu (www.paginaolteni,ro)

Untitled-7

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s