„Nimeni nu se naște pentru sine!”. Deviza Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu” din Târgu-Jiu, capătă valențe amplificate de semnificație atunci când atenția noastră se îndreaptă către cei care prin faptele lor au devenit eroi. Eroii și istoria tăcută a jertfei lor sunt și vor rămâne piatra de temelie a comunității, fără de care, identitatea noastră se poate prăbuși.
Sunt acele repere pe care încet le pierdem din vedere, nu neapărat ignoranți, dar prea preocupați de condiția imediată, directă. Doar familiile și amintirea celor deveniți eroi, mai păstrează astăzi vie pilda sacrificiului de sânge, a dragostei nedismiluate față de patrie că cele trei culori: albastru, galben și roșu simbolizează într-un cuvânt România. Nu mai avem timp să ne hrănim sufletul cu aceste repere atât de necesare astăzi. Și atunci se naște o întrebare: Ce datorăm noi eroilor? Știu sigur ce nu datorăm acestor eroi! Nu avem nevoie de cuvinte în fața eroilor, ci doar de o inimă care să simtă pulsând istoria familiilor noastre prin vene.
Să credem oare că ei eroii, în tăcerea lor își vor întoarce privirea de la noi, așa cum noi o facem, periclitându-le memoria? Sau ne veghează încă și în buna lor credință ne pot înțelege, chiar și atunci când noi nu mai suntem în stare să o facem? Tăcerea lor poate prinde glas doar în sufletele curate care simt românește.
Astăzi, 25 iulie 2017, eroul sublocotenent postmortem Cătălin Haidău ar fi împlinit 47 de ani. În decembrie 1989, ultimele sale cuvinte au fost demne de numele unui erou: „Acoperiți-mă cu foc, intru în luptă!”. Numele său este purtat în prezent de Cercul Cultul Eroilor din municipiul Târgu-Jiu.
Cătălin Haidău s-a născut la 25 iulie 1970. Era un tânăr optimist, un entuziast, o fire vioaie și energică, marcat vizibil de o sensibilitate lirică aparte. La doar 19 ani, se stingea la Brașov, împușcat în tâmpla dreaptă și în picioare. Era elev caporal al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană și Rachete Brașov, ultimele sale cuvinte fiind demne de numele unui erou: „Acoperiți-mă cu foc, intru în luptă!”. În urmă cu doi ani, în prezența unui public format din cadre militare în rezervă, istorici, profesori, familia eroului și apropiați, Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județului Gorj omagia memoria tânărului erou gorjean acordând numele său, Cercului Cultul Eroilor din municipiul Târgu-Jiu.
Eroul este acea persoană ce se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în luptă. Un cuvânt simplu, dar încărcat de emoție, de respect, de mândrie. Vorbim despre emoție. Da, emoție ce se regăsește în sufletele celor care au pierdut pe cineva drag pentru patrie, o emoție tăcută, blocată pe buzele părinților, fraților, prietenilor; doar privirea plină de regrete și ochii scăldați prea des în lacrimi la amintirea celui care a devenit erou. El, Cătălin Haidău, nu mai este însă demult doar eroul familiei sale, el este „EROUL NOSTRU”.
Tânăr, visător, pasional, eroul nostru iubea și se exprima prin poezie, cu o intensitate a trăirilor sporită de dragostea pentru patrie. S-a născut la 25 iulie 1970. Prea devreme, la doar 19 ani, se stingea la Brașov, împușcat în tâmpla dreaptă și în picioare. El, elevul caporal Cătălin Haidău al Școlii Militare de Ofițeri Activi de Artilerie Antiaeriană și Rachete Brașov, devenea erou, punându-și sufletul pe altarul patriei.
Ultimele sale cuvinte au fost demne de numele unui EROU: „Acoperiți-mă cu foc, intru în luptă!” Fără a se gândi că își periclitează propria viață, a ieșit cu capul sus, hotărât să lupte pentru crezul său. Astăzi, orice gând, orice cuvânt de mângâiere familiei care a pierdut un fiu, un frate, dar a dat țării un erou, să încarci cu şi mai multă întristare cuvintele care să exprime cu tandră şi discretă duioşie, alesele calităţi care l-au caracterizat pe Cătălin şi care ar fi capabile să îl evoce cum se obişnuieşte în astfel de împrejurări, sunt puține. Prea puține și prea sărace pentru tânărul devenit erou. Un simbol, un model, un reprezentant al tinerilor, astăzi erou. Un băiat devenit barbat prin curajul și calitățile morale alese pe care le-a posedat, cu vise ce nu au apucat să devină realitate și să fie împlinite, ale cărui idealuri au fost spulberate și retezate de un glonț.
Vie să îți rămână amintirea, tinere Erou Cătălin Haidău!
prof. Andrei Popete-Pătrașcu