Eroare perpetuată în ultimii ani, în spațiul publicistic, editorial și istoriografic din România, referitoare la Tudor Vladimirescu

20 martie 1821. Proclamația lui Tudor Vladimirescu „Către toți locuitorii din orașiul Bucureștilor, parte bisericească și mirenească, boierească și negustorească, și către tot norodul”. „Pricinile care m-au silit a apuca armele, sânt: pierderea privilegiurilor noastre și jafurile cele nesuferite care le pătimea frații noștri. Mai naintea intrării mele în București, cu cale am socotit să…

Un aviator gorjean intrat în legendă: Romeo Popescu

Romeo Popescu (19 octombrie 1898, Rovinari – 9 decembrie 1931, Lehliu Gară) a fost a fost un aviator român, deținător a trei recorduri naționale de zbor: de altitudine, de distanță în circuit închis și de durată de zbor. Urmează liceul la Târgu Jiu, apoi Școala de ofițeri de infanterie, ca vânător de munte. Odată cu…

Misiunile de spionaj ale sergenților gorjeni, în timpul Primului Război Mondial

La începutul lunii februarie a anului 1918, Regimentul Gorj Nr. 18 aflat între localitățile Dărmănești și Dofteana, primea ordin să instaleze „patru posturi de informațiuni”, pentru a determina ce unități militare inamice se aflau în fața pozițiilor românești. Din consemnările aflate în arhive, aflăm informații prețioase cu privire la „limitele de sectoare, unitățile ce compun…

În curând, „Istoria familiei Pleniceanu în documente și mărturii”

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se stabileau în Vădenii Gorjului, Dumitru și Maria Pleniceanu, proprietari care de-a lungul timpului au impresionat prin generozitate şi nobleţe, dar şi prin atitudinile şi manierele de aleasă ținută. Mărturiile istorice din acea perioadă menționează actele de caritate pe care familia Pleniceanu le-a făcut cu nedisimulată generozitate,…

Carte în memoria eroilor din Cimitirul de Onoare de la Târgu Jiu

Sâmbătă, 12 octombrie 2019, în prezența membrilor Asociației „Tradiții Ostășești”, Asociației cultural-istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Județului Gorj și Grupului Civic Național pentru Cinstirea Eroilor, a fost lansată cartea „Eroi uitați în glia țării”, autori: Andrei Popete Pătrașcu și Liviu Burcea. „Ne dispar eroi, spun cei doi autori.…

Cum arăta, în anii după război casa în care s-a născut Ecaterina Teodoroiu

În cadrul manifestărilor omagiale dedicate împlinirii a 125 de ani de la nașterea Eroinei de la Jiu – Ecaterina Teodoroiu, organizate la Târgu-Jiu, în data de 14 ianuarie 2019, Școala Gimnazială Nr. 7, Structură a Colegiului Auto „Traian Vuia” din Târgu-Jiu va găzdui Expoziția foto-documentară „Eroina poporului român, Ecateri…na Teodoroiu – fiică a Vădenilor”, organizată…

Nevoia de cultură istorică

Mai mult decât necesară, o discuţie ce poate ţine de actualitatea imediată este cu siguranță nevoia de cultură istorică. Abordarea cea mai potrivită a constituit-o starea de necesitate în care se găseşte studiul, cunoaşterea şi popularizarea istoriei. A istoriei naţionale în primul rând şi a  istoriei universale în al doilea rînd. Una dintre concluzii ultimilor…

„Dați fiecăruia ce este al său!”

Cu aceste cuvinte se încheia articolul „Cei ce nu trebuie uitați” din ziarul „Românismul”, care apărea la Târgu-Jiu, sub conducerea lui Ștefan N. Bobancu, la 27 decembrie 1918. Învățătorul Ioan C. Diaconescu, locotenent în rezervă, din Arjoci-Godinești, făcea un apel la atenția ce trebuie acordată „fiului țăranului, numeros, care n-a cunoscut până acum decât mizeria…