Solicitările celor care au manifestat la Târgu Jiu, la inițiativa Grupului Civic Gorj, în semn de protest față de modul dezastruos în care sunt realizate lucrările de modernizare și reabilitare a Căii Eroilor, calitatea acestora și termenul de execuție prelungit, se regăsesc într-un memoriu pe care organizatorii marșului îl vor trimite autoritățilot naționale și instituțiilor de cultură abilitate. La Marșul „Împreună pentru Calea Eroilor” au participat peste 70 de cetățeni, dar și reprezentanții mai multor asociații culturale și istorice. Printre aceștia s-au aflat și membrii Asociației cultural-istorice Pleniceanu.

Memoriul „Împreună pentru Calea Eroilor”
- Îndeplinirea urgentă a obligațiilor pe care Primăria Târgu Jiu le are în raport cu dosarul de candidatura UNESCO, întârziate nepermis de mult din cauza intereselor imobiliare de pe Calea Eroilor: finalizarea în condiții optime a primului tronson de modernizare a Căii Eroilor (str. Popa Șapcă – str. Mărășești), actualizarea Planului Urbanistic General, a Planului Urbanistic Zonal, restaurarea Podului „Ferdinand I”, alocarea fondurilor necesare pentru restaurarea operelor ce compun Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”. Toate aceste aspecte pot avea un impact negativ asupra sitului și asupra evaluării ICOMOS.
- Consultarea în toate deciziile care privesc Ansamblul Monumental „Calea Eroilor” de către Primăria Târgu Jiu cu principalele instituții culturale ale statului român care se ocupă de problematica Brâncuși și a specialiștilor și experților atestați de Ministerul Culturii: Institutul Național al Patrimoniului, Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Optoelectronica INOE, Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Științific al Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși, Ministerul Culturii, Comisia pentru Monumente Istorice.
- Publicarea caietului de sarcini cu documentele aferente care face obiectul licitației pentru proiectul Modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” – Etapa I, pe site-ul Primăriei Târgu Jiu.
- Respectarea proiectului tehnic pentru proiectul Modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” – Etapa I, așa cum a fost el avizat de către Comisia Națională pentru Monumente Istorice din cadrul Ministerului Culturii. În urma exprimării punctului de vedere al domnului arhitect Dorin Ștefan, punct de vedere transmis și către Inspectoratul în Construcții Gorj, prin care se schimbă multe dintre soluțiile tehnice din proiectul inițial, solicităm punctul de vedere al Ministerului Culturii prin Comisia Națională a Monumentelor Istorice vis-a-vis de aceste modificări de substanță, mai ales că acestea trebuiau actualizate în proiectul inițial și reavizate de către respectiva comisie.
- Anularea Hotărârii de Consiliul Localîin care se aprobă proiectul Modernizarea și reabilitarea zonei protejate a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor” – Reamenajare zonă pietonală a centrului civic, faza DALI, un document plin de greșeli și refacerea acestuia.
- Studierea și însușirea de către Primăria Târgu Jiu a Listei Monumentelor Istorice clasificate de către Institutul Național al Patrimoniului de pe raza Municipiului Târgu Jiu și respectarea Legii 422 din 18 iulie 2001 (republicată) privind protejarea monumentelor istorice în toate intervențiile asupra Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.
- Plasarea în centrul de dezvoltare al municipiului Târgu Jiu și a județului Gorj a operei brâncușiene prin realizarea unei strategii coerente realizată cu sprijinul și consultarea specialiștilor în domeniu.
- Respectarea obligațiilor donatarului (Primăria Târgu Jiu) din actul de donație prin care Arethia Tătărescu, în numele Ligii Naționale a Femeilor Gorjene, a „dăruit” orașului Târgu Jiu operele sculptorului Constantin Brâncuși. Cerem Primăriei Municipiului Târgu Jiu să își asume textul documentului, semnat în anul 1937, de Arethia Tătărescu și să acționeze ca atare.









